Jurnalul acvaristului începător (I)
Salut! Numele meu este Andrei și sunt acvarist începător. Sunt stabilit în Nairobi, Kenya, alături de Mihaela, partenera mea de viață. Am început acest jurnal cu scopul de a-i încuraja și pe alții aflați la început de drum în ale acvaristicii, așa cum sunt eu. Sunt convins că dacă eu, aici, în Kenya, cu resurse oarecum limitate, am reușit să setez un acvariu și să-l întrețin până în momentul de față, oricine poate face acest lucru. Trebuie doar să existe dorința de a învăța și disponibilitatea de a căuta și a acumula informații. Multe dintre produsele pe care le utilizez pentru starea de bine a acvariului meu sunt marca Tetra. Datorită lor, apa este curată și echilibrată, filtrarea merge brici, peștii sunt bine hrăniți și fericiți, iar plantele se dezvoltă armonios. Te invit să urmărești ”Jurnalul acvaristului începător” și poate prinzi și tu curaj să îți setezi primul acvariu. 🙂
Cum a început totul
În primăvara lui 2020 ne-am pierdut cea mai bună prietenă, pe cățelușa Nosy. Evenimentul a fost copleșitor, mai ales că totul s-a petrecut foarte repede, de la diagnosticarea ei cu cancer, până când ne-a părăsit. În plus, totul s-a întâmplat în pandemie, eram izolați, iar tristețea și doliul au fost augmentate de toți acești factori din exterior. Nici nu s-a pus problema să luăm repede un alt animal de companie, așa cum mulți cunoscuți ne-au sfătuit să procedăm. Doliul este o etapă importantă care este bine să fie trăită așa cum simte fiecare. Despre doliul după animalul de companie a scris Mihaela un articol mai amplu pe blogul ei, ți-l recomand. Practic este o parte din ceea ce am trăit pe propria piele, vei vedea.
Încă de când Nosy era alături de noi, cochetasem cu ideea amenajării unui acvariu. Habar nu aveam ce presupunea toată treaba asta, dar mă uitam pe diverse grupuri și mă minunam de cât de bine arată unele acvarii. Mai mult decât aspectul și designul acvariilor, mă interesau speciile de pești: să le observ comportamentul, să le admir coloritul, etc. Pe la finele lui 2020, am discutat cu Mihaela și am decis să achiziționăm un acvariu modest, de aproximativ 70 L. Fiind în Kenya, nu prea aveam multe opțiuni pentru că numărul petshopurilor de aici nu este așa de mare precum în țară. Cu toate acestea, au ceva produse, așa că am găsit ce ne trebuia (încălzitor – pe care am de gând să-l schimb căci nu este cel mai bun, pietre de aer, furtune și robineți pentru linie de aer, termometru – ulterior l-am schimbat cu unul de la Tetra). Partea bună a fost că, înainte să luăm acvariul, adusesem din țară echipament de la Tetra, adică filtru și pompă de aer, plus soluții AquaSafe, EasyBalance și mai multe sortimente de hrană pentru pești.
Jurnalul acvaristului începător – Primele provocări
După ce am achiziționat acvariul și un corp de mobilier special pentru el, am lăsat proiectul în așteptare: nu găseam nici substrat, nici plante. Era exclus să introducem în acvariu plante artificiale. Magazinele de profil de aici abundă în plante artificiale și substrat din pietre colorate. A mai durat ceva vreme până când unul dintre petshopuri a adus un substrat mai acceptabil, adică pietriș inert (1-4 mm) și nisip fin. Cât privește plantele naturale, pe un grup de acvaristică local am reușit să găsesc o persoană din alt oraș care avea în plus câteva plante și a fost dispusă să mi le trimită prin curier. Dar asta s-a întâmplat când deja ciclasem acvariul.
Oricum, această pauză a fost binevenită, pentru că m-am documentat mai mult despre ceea ce aveam de făcut. Chiar și așa, cu tot ceea ce citisem, am mai făcut greșeli. Cred că este normal să trecem și prin astfel de lucruri pentru a descoperi și a învăța din proprie experiență ce am făcut bine și unde am dat greș. Buuuun! 🙂
Hai să-ți povestesc exact ce am făcut din momentul în care am demarat operatiunea B O R C A N U L 🙂 Acum glumesc, însă la momentul respectiv, interiorul acvariului semăna cu o ciorba primordială (din care lipsea verdeața).
Deoarece am refuzat să am un acvariu steril, adică fără substrat sau decor, am așteptat, după cum am spus mai sus, să găsesc un pietriș adecvat care să nu arate ca un parc de distracții și peștii să nu aibă coșmaruri. Drept urmare, un pietriș fin mi s-a părut destul de potrivit pentru un peisaj cât mai natural (despre care aveam să aflu că se numește aquascaping). Cum nu găseam plante, am decis să introduc o rădacină, o cracă uscată de pe marginea drumului (ups!) împreuna cu doi bolovani. Dintre aceste două elemente, aveam să aflu ca pietrele erau singurele care aveau ce căuta în acvariu, ca de altfel orice piatră din peisajul kenyan, roca vulcanică, mai mult decât benefică pentru acvariu și foarte cautată de acvariști, dar am să revin asupra ei mai târziu.
Așa că, mă apuc eu de citit și de pus întrebări în stânga și-n dreapta și aflu că, după ce aranjez totul, pun apa și ce substanțe mai sunt necesare, respectiv bacterii de start, trebuie să mă pun pe așteptat.
Acvariu avem, decor avem, filtru avem, apa avem, bacterii… n-avem încă, dar ciclăm. Vorba `ceea: la început, după ce te documentezi, zici ca le știi pe toate, apoi când te apuci de treabă, ai impresia că mai ai puțin de învățat, ca să-ți dai seama că, de fapt, nu știi mai nimic.
Drept dovadă, la vreo luna după ce am pornit acvariul, am adus primii pești – zece neoni tetra – ca la nici o săptămână să se “aburească” apa. Aha, deci acela era, de fapt, momentul când acvariul începea efectiv sa se cicleze. Greșeala începătorului, cum se zice în acvaristică. Cum am remediat situația? Nu am așteptat să se agraveze, nici nu m-am încăpățânat să rezolv singur situația, pentru că mi-am dat seama că nu este o problemă minoră.
Așadar, panicat, am luat legătura cu unul dintre Ambasadorii Tetra Romania, i-am expus situația și i-am cerut sfatul. Este adevărat că informația e la un click distanță de noi, însă, în situații de acest fel, cel mai bun lucru este să ceri sprijinul persoanelor cu experiență. Nu trebuie să ne fie jenă să întrebăm acolo unde nu știm ce avem de făcut. Nimeni nu s-a născut învățat. Raul (Raul Albulescu – Ambasador Tetra Romania) mi-a spus relaxat (cu siguranță nu eram prima persoana pe care o ghidase în această problemă) că acvariul nu a fost ciclat și dacă nu am încă pești în el să nu îi adaug, iar dacă am, să fac schimburi mici de apă (sub 15%) o dată la două zile și să le dau hrană foarte puțină (la 2 – 3 zile). Peștii, pentru că deja apucasem să introduc neonii în acvariu – s-au descurcat foarte bine și, urmând indicațiile primite de la Raul, în cateva zile, situația din acvariu s-a normalizat. Până când…
va urma
*Jurnalul acvaristului începător nu are rolul unui ghid bătut în cuie, ci conține propria experiență și lucrurile de care mă lovesc zi de zi în încercarea de a menține un echilibru propice peștilor și plantelor. Îngrijirea acestui mic acvariu de 70 L este unul dintre momentele mele zen, în care mă relaxez și uit de grijile de peste zi. Cred că acvaristica este, într-adevăr, un hobby extrem de complex, însă noi, oamenii, suntem diferiți și la fel vor fi și acvariile noastre. Însă, un numitor comun tot există, iar acela este documentarea (și aș mai adăuga răbdarea). Nu există o rețetă universală a acvariului perfect 🙂 dar există mai multe soluții ca să avem acvarii echilibrate și sănătoase.
3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: