Câini celebri – află-le poveștile!
Câini celebri nu sunt doar inteligenta Lassie și curajosul Rin Tin Tin. Sintagma câini celebri nu se rezumă doar la starurile de cinema, ci și la acele exemplare canine care s-au aflat la un moment dat, în situații extreme iar poveștile lor au dăinuit peste timp. Câini celebri sunt și micuții Sun Yat-Sen & Lady care s-au aflat pe Titanic și au supraviețuit. Chiar mai celebri decât ei sunt Rags, Judy & Smoky care s-au aflat pe front, în timpul celor două războaie mondiale. Mi-am propus să-ți fac cunoștință cu aceste personaje ale căror nume și povești nu au fost uitate. Am dat timpul înapoi cu vreo sută de ani și am descoperit curajul și loialitatea pentru care câinele a fost și este atât de iubit.
Cuprins
Câini celebri de pe Titanic
Ne place să călătorim împreună cu animalele noastre de companie! Cunosc o doamnă care și-a luat cu ea în vacanță câinele, pisica și porcușorul de Guineea. Îți trebuie curaj și răbdare să pleci la drum cu toată gașca. Dar acest obicei nu se practică de azi de mâine și cel mai bun exemplu rămân cei care și-au luat câinii în croaziera de pe Titanic.
Acum 100 de ani când s-a produs marea tragedie în care mai bine de jumătate dintre pasagerii de pe Titanic aveau să-și piardă viața, au existat călători care s-au urcat la bord însoțiți de câinii lor. Poveștile multor pasageri au ajuns în centrul atenției, făcând subiectul unor cronici care au ținut ani în șir primele pagini ale gazetelor. Alte povești de viață au ajuns subiecte de film.
Potrivit istoricului Joseph Edgette de la Widener University, ”a existat o legătură deosebită între călătorii de pe Titanic și companionii lor. Pentru mulți dintre ei, câinii erau adevărați membri ai familiei. Nu cred că până acum, la vreo expoziție organizată în cinstea Titanicului, a mai fost adusă în prim plan povestea acestor animale de companie care și-au pierdut viața în urma tragediei de acum 100 de ani.”
Pe 15 aprilie 1912, la bordul Titanicului se aflau 12 câini, toți fiind „cazați”, alături de stăpânii lor, la clasa I. În urma impactului fatal dintre navă și iceberg, nouă câini și-au pierdut viața, iar trei au supraviețuit.
Cățeii care au sfidat moartea
Doi Pomeranieni și un Pekingese au reușit să scape din tragedia care s-a soldat cu scufundarea Titanicului. După cum mărturisea pentru Yahoo News istoricul Joseph Edgette, aceștia ar fi supraviețuit tocmai datorită taliei lor mici. „Câinii care au supraviețuit erau atât de mici încât mă îndoiesc că în haosul de atunci a realizat careva că sunt și ei în bărcile de salvare.” spune Edgette.
Cele trei exemplare canine care au scăpat tefere și nevătămate sunt:
- Lady, o femelă de Pomeranian care, potrivit Enciclopediei Titanica, fusese luată din Paris (cu puțin timp înainte de îmbarcarea pe Titanic) de către Margaret Bechstein Hays. După o vacanță petrecută cu prietenii prin Europa, tânăra Margaret, în vârstă de 24 de ani, voia să se întoarcă la New York. Când a reușit să ajungă pe una dintre bărcile de salvare, bineînțeles având-o pe Lady în brațe, unul dintre pasageri i-a spus, mai în glumă, mai în serios: „Oh, bănuiesc că acum suntem nevoiți să salvăm și viața acestui mic câine.”
- Un alt Pomeranian, al cărui nume, din păcate, nu este cunoscut, era deținut de către magnatul industriei textilelor, Martin Rothschild și de soția acestuia Elisabeth Jane Anne (din New York). Martin nu a supraviețuit tragediei, dar soția sa împreună cu câinele au reușit să se salveze ajungând pe una dintre bărcile de salvare.
Elisabeth a ținut câinele ascuns și nimeni nu își amintește să fi văzut o femeie cu un câine până a doua zi de dimineață când au fost salvați de pe vasul Carpathia. Inițial, câinele nu a fost acceptat la bord dar, la insistențele doamnei Rothschild, ambii s-au întors acasă, la New York.
- Sun Yat-Sen, un Pekingese deținut de Henry S. Harper, moștenitorul tipografiei din New York Harper&Row, și de soția sa Myna Harper. Aceștia se întorceau acasă după un tur al Europei și Asiei, însoțiți de un translator pe care-l luaseră din Egipt. Toți trei, împreună cu Sun Yat-Sen au reușit să-și salveze viețile urcând pe barca numărul trei. Când mai târziu Henry Harper a fost întrebat de ce și-a salvat câinele, acesta a răspuns: „Pentru că era mult spațiu și nimeni nu ar fi avut nicio obiecție.”
Câini celebri – Povestea lui Rigel
Rigel a fost un superb exemplar de Terra Nova, și a fost deținut de către primul ofițer al Titanicului. Povestea sa a fost publicată în New York Herald, pe 21 aprilie 1912.
În urma tragediei, Rigel a înotat trei ore în apa rece căutându-și stăpânul. Prin lătratul său câinele a ajutat la găsirea culoarului de supraviețuitori. Jonas Briggs, un marinar ajuns la bordul vasului care a salvat naufragiații a povestit cum Rigel a atras atenția asupra unei bărci care era prea aproape de linia de plutire a vasului Carpathia. Dacă s-ar fi izbit de carenă, barca urma să se scufunde.
Epuizați, înfometați și aproape îghețați pasagerii din barca a patra au plutit în derivă în prova tribord a vasului Carpathia, fiind foarte aproape de vapor. Slăbiți pentru a mai striga astfel încât să se facă auziți pe punte au fost totuși reperați de căpitanul Rostron care auzise lătratul lui Rigel. Astfel, oamenii au fost salvați.
Din păcate, nu și Rigel…
Există multe povestioare cu privire la animalele care au fost la bordul Titanicului, dar multe dintre ele nu sunt confirmate. Unii spun că pasagera Edith Russell își adusese cu ea un porcușor, dar oficialii navei dezmint zvonul și spun că era vorba doar despre o jucărie. Au existat și pisici pe Titanic, aduse special pentru a prinde șoarecii și șobolanii, dar istoricul Edgette susține că acestea au fost debarcate înainte ca nava să se îndrepte spre New York, deci au fost salvate la timp.
Câini celebri – mesagerii curajului
Atunci când spunem „câine” ne gândim la #celmaibunprieten, ne vin în minte atributele perfecte ale loialității, camaraderiei, eroismului și curajului. Am văzut filme și documentare, am citit cărți care ridicau în slăvi prin slove dibaci meșteșugite faptele de curaj ale unor exemplare canine din rase puternice, cum ar fi Ciobănescul german, Rottweilerul, Collie rought, etc. Dar am auzit și povești cu câini mai plăpânzi (dar doar în aparență!) care au devenit eroi de război. Iată-i pe Rags, Judy și Smoky în peripețiile lor din linia întâi!
Rags – terrierul cel viteaz!
Câțiva dintre soldați chiar au fost binecuvântați cu noroc. Dar depinde și de… specie. Un prim exemplu este cel al lui Rags, un metis de terrier al cărui fir narativ a fost depănat în primul Război Mondial -perioada pariziană! Mica potaie s-a împiedicat pur și simplu de soldatul dezertor James Donovan (din armata americană).
Când Donovan era cât pe ce să fie descoperit de Poliția Militară după ce a fugit din unitate, a zărit terrierul și a știut că acest ghem de blană va fi salvarea lui de la pedeapsa Curții Marțiale. Astfel, s-a întors în unitate invocând scuza că ar fi urmărit câinele care fugise și care era mascota lor.
Donovan l-a botezat pe terrierul care-l salvase de la pedeapsă, folosindu-se de o metodă celebră în acele timpuri: „numele să-i fie dat după felul în care arată”. Și uite-așa i-a spus Rags (vechitură). În curând, datorită loialității și prieteniei de care a dat dovadă, câinele chiar a a căpătat statutul oficial de mascotă.
Rags era sincer încântat de noua sa viață și permanent le mulțumea prietenilor săi cu două picioare, atât de bine cât o poate face un câine: privire blândă, bătăi din coadă și „atacuri” la față însoțite de zeci de pupături. Pe lângă acestea, faptul că într-o zi a salvat viața tuturor soldaților din unitate, l-a transformat în cel mai mare erou.
Când Donovan a fost transferat pe front, nu a vrut să riște viața lui Rags așa că l-a lăsat „la vatră”. Dar câinele i-a luat urma și a plecat după el în tranșee. Văzând că terrierul este foarte bun la luat urma, Donovan a adoptat o altă strategie: l-a învățat pe Rags să facă pe mesagerul, câinele alergând între linia frontului și comandament, baza unității.
Rags și-a luat în serios această îndatorire, purtând în mod regulat mesaje în ciuda focurilor de armă care nu încetau niciodată, a exploziilor și tentațiilor olfactive de tot soiul. Pe lângă asta, Rags urmărea și reacțiile soldaților care-l înconjurau. Astfel, când un soldat s-a aruncat la pământ la auzul unei bombe, Rags l-a imitat!
Într-o zi, a început să se arunce la pământ, dar fără ca cei din jurul său să audă vreun zgomot. Pentru o vreme, toată lumea râdea și se minuna de faptul că Rags încerca să se comporte ca soldații, că încerca să fie… om. Dar nu a durat mult și sunetul unei bombe căzute avea să zguduie tranșeele.
Atunci soldații au realizat că Rags anticipase momentul! Rags își dăduse seama că zgomotele puternice proveneau de la explozii și știa că trebuie să se culce la pământ. În curând, soldații unității din care făcea parte ajunseseră să-i copieze comportamentul! Noul său statut de salvator l-a transformat într-o vedetă.
În iulie 1918, lui Rags i s-a dat un nou mesaj de transmis. Dar cățelul, care nu purta mască, a fost surprins de un atac cu gaz al nemților. Târându-se cu greu până la comandament, a reușit să predea mesajul. Din fericire, a scăpat cu viață și a trăit până la respectabila vârstă de 20 de ani, fericit, alături de o familie americană. Când a murit a fost înmormântat cu onoruri militare iar pe piatra sa funerară stă scris „Erou de Război”!
Judy – un paznic de temut și un salvator înnăscut!
Cățelușa Judy s-a născut în anul 1937 într-o canisă de Pointeri din Shanghai și a fost oferită Marinei Roiale Britanice, fiind „cazată” pe nava HMS Grasshopper, până când cursul acesteia a fost întrerupt de torpilele inamice.
Echipajul abia a reușit să se salveze naufragiind pe o insulă nepopulată. Au găsit-o pe Judy agățată de o bucată din fosta navă, în viață, dar epuizată. În ciuda faptului că aveau foarte puțină hrană și apă potabilă, echipajul supraviețuitor a decis să o îngrijească. Și bună decizie au luat pentru că Judy le-a mulțumit salvatorilor ei găsind o sursă de apă, salvându-i la rândul ei de la o moarte sigură.
Cu forțe proaspete, soldații au încercat să ajungă într-o zonă controlată de aliați. Acesta a fost un scenariu neplăcut pentru Judy, care a reușit totuși să se strecoare împreună cu ei în tabăra prizonierilor de război, mai ales că, în acele timpuri, animalele nu aveau niciun statut, niciun drept. Tabăra era o bătaie de cap pentru oricine se afla în ea, așa că așa-zișii ei camarazi au lăsat-o să se descurce pe cont propriu. Și poate că ar fi pierit dacă nu ar fi fost Frank Williams care a hrănit-o și a reușit să-i obțină de la comandantul taberei statutul oficial de POW (prisoner of war/ prizonier de război).
Judy a profitat din plin de statutul ei salvând viața multor prizonieri, atacând gardienii care voiau să-i bată. Mereu a stat în preajma lui Williams, protejându-l de orice pericol, de la abuzurile gardienilor la atacurile șerpilor sau ale scorpionilor.
Când Williams a fost transferat în altă tabără, de teamă ca Judy să nu fie bine primită acolo sau să nu pățească ceva până la destinație, a înșfăcat-o și a aruncat-o peste bordul bărcii. Imediat după ce bărbatul a luat această decizie, barca a fost lovită de-o torpilă și s-a scufundat. De data aceasta, Judy era pregătită. A înotat printre rămășițele bărcii ajutând supraviețuitorii să se agațe de bucăți din aceasta, la fel cum făcuse și ea cu ceva vreme înainte.
Când toți supraviețuitorii au fost cât de cât în siguranță, cățeaua a dispărut: plecase în căutarea noii tabere, pentru a chema ajutoare. Misiunea a fost îndeplinită cu success! Bucuria mare a fost că și camaradul său, Frank Williams, a fost salvat. Cu încrederea în sine câștigată în urma bătăliei cu marea, Judy a devenit o adevărată fiară în noua tabără de prizonieri. Până în 1945 când prizonierii au fost eliberați, Judy, alături de camaradul său, a început să vâneze animalele de prin locația respectivă: tigri, aligatori, etc. Judy și Williams au rămas nedespărțiți pentru tot restul vieții, luând parte la numeroase aventuri!
Smoky – bufonul din linia întâi
Cu siguranță este greu să-ți imaginezi un Yorkshire Terrier drept câine de război! Găsită într-o vizuină de vulpe în jungla din Noua Guinee și trecând de la o divizie militară la alta, în schimbul unor sume frumușele de bani, o femelă Yorkshire de doar două kilograme a fost de departe cel mai inedit câine de război.
După ce și-a găsit un stăpân responsabil în persoana caporalului Bill Wynne, Smoky a petrecut 18 luni în mijlocul luptelor, mâncând hrană pentru soldați și trăind într-o apărare permanentă, deși era un câine iubit de toată lumea. Într-o lume a câinilor de război, unde orice cântărea sub 20-25 de kilograme era considerat a fi… pisică, Smoky a supraviețuit mult mai bine decât alte animale, nu s-a îmbolnăvit niciodată și nu fost rănită precum alți camarazi din propia-i specie.
Smoky era văzută mai degrabă drept bufon și câine de terapie, poatte datorită trucurilor pe care le știa (făcea chiar și salturi cu mini-parașute). Deși considerată o caraghioasă, curajoasa cățelușă a salvat viața lui Wynne avertizându-l de un atac al artileriei inamice. Când în urma unui atac al artileriei japoneze liniile de comunicație ale unității unde era Smoky au fost distruse, viețile a 40 de soldați și a 100 de alți oameni au fost lăsate în bataia puștii, cum se spune. Pentru a se salva, trebuia restabilită conexiunea telefonică. Iar acest lucru a fost posibil cu ajutorul lui Smoky.
Dar terrierul Rags, cățelușa Judy și micuța Smoky nu sunt cazuri singulare! Desfășurările de forțe din timpul celor două războaie (dar și din alte confruntări) s-au bazat pe ajutorul a numeroase exemplare canine. Să ne întoarcem în perioada de dinaintea primului Război Mondial și să ne îndreptăm atenția către Războiul Civil (1861-1865) și cățelușa Sallie.
Câini celebri – Bull Terrierul Sallie
Sallie a fost adoptată de către un căpitan când era foarte mică. Ea a crescut printre soldații care pregăteau ceea ce avea să se transforme într-o pagină sângeroasă din istoria Statelor Unite: Războiul Civil. În timpul antrenamentelor, ea fugea alături de soldați, iar în momentul în care avea loc inspecția zilnică a ținutei soldaților, Sallie era prezentă și stătea atentă și nemișcată.
Acțiunile sale, faptul că era comică și îndrăgită de toată lumea, au făcut-o faimoasă. Se spune că însuși Abraham Lincoln ar fi apreciat-o.
Când în sfârșit războiul a început, Sallie a luat parte la fiecare bătălie. Fugea până în prima linie, lătrând și amenințând inamicul, în același timp încurajându-și camarazii. Era atât de fericită, iar efectul acestor tactici prin care „însămânța” frica în rândul dușmanilor îi depășea statutul de câine celebru de care se bucura, astfel că nimeni nu s-a gândit să o adăpostească la loc sigur, departe de front.
Ea a stat în tranșee alături de soldații experimentați care încărcau armele Gatling (primele mitraliere funcționale din istorie) și puștile. Într-o bătălie crâncenă, regimentul lui Sallie a fost forțat să se retragă în cea mai apropiată localitate. Totuși, soldații erau capabili să forțeze Confederația să se retragă și, când s-au întors după trei zile în tranșee, au găsit-o pe Sallie alături de soldații uioniști răniți, păzind și corpurile camarazilor căzuți în luptă.
Nici foamea, nici setea și nici armele Confederației nu au clintit-o de lângă ai săi. Astfel, Sallie a devent o legendă vie, un simbol al spiritului de luptă unionist, care a continuat să stea alături de camarazii săi, înfruntând inamicii până când, în luna februarie a anului 1865, într-un atac violent, Sallie avea să-și piardă viața.
Când ani mai târziu s-a construit un monument în cinstea eforturilor și a curajului depuse de Regimentul 11 Pennsylvania, soldații supraviețuitori au insistat ca Sallie să fie și ea inclusă.
Gander – spaima japonezilor
Cu o statură impunătoare, dar cu un comportament calm și prietenos, cățelul Pal, un frumos Terra Nova din Canada, era foarte iubit de cei mici care-l călăreau, ba chiar îl puneau și la sanie. Până într-o zi când Pal l-a zgâriat pe unul dintre copiii. Stăpânii săi, speriați că autoritățile ar putea să ia măsuri împotriva câinelui lor drag, l-au donat pe Pal unui regiment local de infanteriști. Soldații, care deja îl cunoșteau pe Pal și știau ce potențial are datorită staturii sale impozante, l-au rebotezat Gander și l-au promovat la rangul de sergent făcându-l și mascota oficială a regimentului.
Câinele s-a adaptat destul de bine la viața militară, iar regimentul din care făcea parte a fost trimis să ia parte la bătălia pentru Hong Kong în 1941.
În decembrie 1941, japonezii aveau să afle pe pielea lor că nu este bine să ataci pe timp de noapte un regiment din care face parte și un imens câine negru, parcă venit din infern!
La început, primul atac al japonezilor a fost surprins și înterupt de lătratul furios al lui Gander care a făcut „curățenie” în jurul său. După prima spaimă pe care-au tras-o, japonezii și-au adus aminte că nu au venit cu mâinile goale, ci erau blindați cu muniție. Au început să tragă în batalionul 1 Royal Rifles și să arunce cu grenade. Gander a privit cu calm una dintre grenade și, deodată, cu doar câteva secunde înainte ca aceasta să explodeze, a ridicat-o cu nonșalanță și, fugind, s-a strecurat între inamici. Din păcate, Gander a murit în acea explozie, primind mai târziu o medalie postumă pentru curajul său de nedescris fiind singurul soldat canin al cărui nume este menționat pe zidul memorial din Ottawa.
Rip & Beauty – londonezii de ispravă
Astăzi, folosirea câinilor pentru a localiza și a salva oamenii de sub dărâmături este o practică des întâlnită. Acum ni se par logice tehnicile și cursurile de căutare și salvare, dar puțini dintre noi știu că începuturile meseriei de câine de salvare au fost accidentale, putând fi trasate încă de la London Blitz. Bombardamentele din septembrie 1940 din Londra, dar și cele din alte orașe importante din Anglia au imprimat realitatea războiului în viețile oamenilor. Cu peste un million de locuințe distruse, 40.000 de morți, autoritățile londoneze erau asaltate de telefoanele disperate ale celor care aveau impresia că un membru al familiei sau un prieten este îngropat pe undeva pe sub dărâmături.
La început, această activitate era realizată de agenții ARP (Air Raid Precaution), de regulă aceștia fiind oameni în vârstă care nu mai erau potriviți serviciului militar, ajutați de doi câini maidanezi pe care oamenii îi adoptaseră. Destul de rapid, cei doi câini și-au dovedit utilitatea găsind mai multe victime ale bombardamentelor. Rip și Beauty au fost printre primii posesori ai prestigioasei Dickin Medal (medalie ofertă animalelor care și-au dovedit curajul în timpul războiului) și au inspirit generațiile următoare în crearea efectivelor canine speciale pentru căutarea și salvarea victimelor de sub dărâmături.
Câinele Rip
Acest mic câine curajos a fost adoptat de domnul E. King, un agent de pe strada Southill, Londra. Mirosul său foarte dezvoltat și spiritul de aventurier au contat foarte mult în alegerea sa pentru căutarea victimelor de sub dărâmături.
Înfruntând focul și fumul des din urma exploziilor, escaladând ruinele instabile ale clădirilor dezafectate, Rip iși făcea treaba foarte bine, găsind în timp record victimele. Ani mai târziu, câinii aveau nevoie de pregătiri intense care durau săptămâni întregi pentru a realiza ceea ce pentru Rip era instinctiv. Datul intens din coadă și labele sale mici împingând molozul și cărămizile erau primele semne că Rip găsise pe cineva care avea nevoie de ajutor.
Potrivit datelor păstrate din acea perioadă, Rip ar fi salvat circa 100 de vieți, dar a și găsit multe cadavre care au fost înapoiate familiilor pentru a fi îngropate, astfel evitându-se extinderea unei epidemii. În 1945, Rip a fost decorat cu celebra medalie Dickin. Din păcate, extenuat în urma acțiunilor la care lua parte, Rip a murit, iar în anul 2009 medalia sa a fost scoasă la licitație și vândută pe suma de 24.250 de lire.
Beauty
Cățelușa Beauty (Terrier cu păr sârmos) a colaborat cu una dintre echipele de salvare conduse de asociația de protecție a animalelor PDSA, care a salvat și a reabilitat peste 250.000 de animale prinse între ruinele în flăcări din estul Londrei sau care au rămas fără casă și familie în urma bombardamentelor.
Beauty apraținea lui Bill Barnet și, într-o seară (anul 1940), a fost văzută scurmând cu labele puțin mai departe de locul unde echipa lui Bill își desfășura activitatea. Având încredere în instinctele cățelușei sale și văzând cu câtă repeziciune și determinare râcâie în pământ, Bill Barnet a început să escaveze molozul din locul respectiv. Rezultatul a fost prima victimă salvată din cele 60 atribuite cășelușei Beauty, fapt pentru care a fost recompensată cu medalia Dickin.
Beauty este înmormântată în Cimitirul pentru Animale din Ilford, locul în care și-au găsit odihna mulți dintre câinii-eroi, posesori ai medaliei Dickin.
Surse de inspirație: www.huffingtonpost.com & https://www.akc.org/
2 comentarii
Pingback:
Pingback: