Wild Life

Elefantul african – empatie, frumusețe și inteligență

Se spune că, a vedea doi elefanți în sălbăticie, este o experiență care poate fi depășită numai de întâlnirea cu o întreagă turmă. Mă consider dintre cei norocoși, care au avut privilegiul de a vedea câteva familii de elefanți în habitatul lor natural. Până la întâlnirea ”pe viu”, la ei acasă, îi mai văzusem doar la orfelinatul Sheldrick Wildlife Trust, despre care am scris mai multe într-un articol dedicat.

În rest, îi cunoșteam din cărți, documentare și filme. Am refuzat să îi întâlnesc în vreo grădină zoologică sau la circ, acolo unde orice suflet este transformat și remodelat de dimensiunea unei cuști și de reguli străine lui, absurde și nenaturale.

Elefantul african – căci despre el sunt rândurile care urmează – are nu doar o înfățișare aparte, ci și o poveste impresionantă. Din dragoste și respect pentru el, ți-l voi prezenta cu bune și rele, deopotrivă. Să nu înțelegi greșit: el nu are nimic rău, din contră, blândețea și bunătatea sa sunt primele trăsături care-mi vin în minte atunci când mă gândesc la el. Rele sau, mai bine zis, crude, sunt lucrurile care i se întâmplă, din vina celui mai periculos mamifer de pe Pământ: omul.

De fapt, omul este cel care-l doboară, și tot omul este cel care-l ridică și protejează. Cum vine asta? Simplu. Suntem împărțiți în două tabere: cei care braconează în numele banului obținut pe ceea ce elefantul are mai de preț (fildeș) și cei care, prin înființarea rezervațiilor, fundațiilor și ONG-urilor care au la bază dragostea pentru animale și natură, luptă să-l salveze și protejeze cât mai bine.

Ca să-ți faci o idee despre ce vorbesc, dacă în anii `70, în Africa, existau peste un milion de elefanți, astăzi, abia dacă putem număra 400.000. Pe lângă cei care s-au stins din cauze naturale sau din pricina unor boli, foarte mulți au căzut pradă cruzimii braconierilor care, pentru câțiva dolari căpătați pe kilogramul de fildeș, nu se dau în lături de la a ucide… câteva tone de blândețe. Voi reveni asupra braconajului, dar după ce vă voi fi spus povestea celui mai mare și, din punctul meu de vedere, celui mai frumos mamifer de pe Pământ.

Câteva tone de blândețe și frumusețe

Kipling l-a descris ca fiind ”un veritabil gentleman”, în vreme ce poetul John Donne l-a denumit ”operă de artă dăruită de Natură”. Însă vorbele minunatei Daphne Sheldrick îl conturează perfect: ”Este mare de statură și la fel de mare îi e și bunătatea. Este impresionant și blând, nu caută ceartă, e liniștit și tolerant, capabil de afecțiune, cu o gingășie extraordinară, o loialitate care nu trebuie pusă la îndoială și o inteligență misterioasă. Categoric, elefantul este ființa care a fost înzestrată cu toate calitățile bune pe care un om le posedă și cu foarte puține dintre cele negative.”

Știai că un mascul adult poate ajunge la o înălțime de până la 4 metri și poate cântări chiar și 7 tone, în vreme ce o femelă cântărește în jur de 3.5 – 4 tone? Pentru că sunt atât de mari, au nevoie să se hrănească din abundență, iar cantitatea de hrană zilnică necesară pentru a le satisface nevoile nutriționale cântărește cam 4 – 7 % din întreaga lor greutate.

Elefanții sunt ierbivori și se hrănesc cu ierburi, fructe, plante, pomișori. Speranța de viață a acestor uriași fabuloși este în jur de 60 – 70 de ani. În ciuda dimensiunilor impresionante, elefanții sunt destul de agili și se pot deplasa până la 200 km/zi, în caz de nevoie. De obicei, ei merg, în medie, circa 25 km zilnic. De asemenea, pot alerga mai repede decât te-ai aștepta, atingând cu ușurință viteza de 40 km/h.

Dacă în trecut elefanții cutreierau nestingheriți întreaga Africă, acum sunt limitați doar la rezervații și parcuri naturale, zone protejate și savane. Deși se crede că există doar două specii de elefant, există o adevărată dispută cum că ar fi vorba, de fapt, despre trei: elefantul African ar fi divizat în elefantul de savană –  Loxodonta Africana, și elefantul de pădure – Loxodonta cyclotis, plus elefantul Asiatic – Elephas maximus.

Elefanții sunt creaturi blânde și inteligente, care trebuie protejate pentru a ne asigura că vor rămâne parte din ecosistemul nostru natural și în secolele următoare.

Detalii despre anatomia elefantului african

Știi deja că elefantul este foarte mare, că are trompă și colți, însă mai cunoști ceva despre anatomia acestui măreț animal? Ei bine, află că trompa este, de fapt, o fuziune dintre buza superioară și un nas alungit. Singură trompa cântărește până la 140 de kg și poate fi folosită nu doar pentru ca elefantul să se hrănească, să bea apă, să ridice crăci, să împingă obstacole, să-și alinte puiuții, ci și pentru a se apăra. 

Cât privește colții, atât de admirați și, din păcate, ”vânați” pentru prețiosul fildeș, aceștia sunt prezenți atât la masculi, cât și la femele. De fapt, colții sunt incisivi alungiți, care încep să se dezvolte începând cu vârsta de doi ani. Colții masculilor sunt mult mai dezvoltați și pot cântări chiar și peste 100 de kg. Din păcate, după cum spuneam mai sus, colții sunt motivul pentru care braconierii continuă să ucidă elefanții. Deși braconajul să pedepsește aspru, iar comerțul cu fildeș a fost interzis de câțiva ani (SUA – 2016, China – 2017), pe piața neagră se pare că încă există cerere și, cât timp vor exista elefanți, va exista și ofertă.

Ca să îți faci o idee despre cât de mult a scăzut populația de elefanți, află că, dacă în urmă cu 50 de ani existau 1,3 milioane de elefanți, azi abia dacă mai sunt 400.000. Trist, nu? Din fericire, există multe organizații și rezervații care se ocupă foarte bine de soarta acestui deosebit animal. Vom atinge și acest aspect, în rândurile următoare, dar deocamdată mai sunt câteva caracteristici fizice ale elefantului, pe care nu le-am menționat.

Pe lângă trompă și colți, urechile mari sunt de remarcat. Acestea sunt bogat vascularizate și au rol de răcire, pentru că, sub soarele african, deși elefantul se adaptează ușor oricărei situații, are nevoie de puțină răcoare.

În fotografiile alăturate, realizate în rezervația Maasai Mara/Kenya (2020), poți observa îndeaproape textura pielii de elefant. La o simplă privire îți poți da seama că este destul de groasă. Se pare că pielea unui elefant poate avea o grosime de până la 2,5 cm. Chiar și cu o astfel de grosime, elefanții sunt destul de predispuși la paraziți și boli de piele. Poate că de aceea recurg la renumitele băi de noroi și praf, pentru a încerca să scape de aceste probleme, dar și pentru a se răcori. 

Sigur ai auzit, și nu o dată, sintagma ”memorie de elefant”. E cât se poate de corectă afirmația că elefantul este foarte inteligent și are o memorie extraordinară. Nu degeaba creierul său cântărește între 4 și 6 kg!

De-a lungul vieții, elefanții se folosesc de șase ”seturi” de dinți, care cresc unul după altul. Când ajung în jurul vârstei de 50 de ani, încep să folosească ultimul ”set”.

Comportamentul social al elefantului african

Elefanții sunt animale sociale, care trăiesc în grupuri numeroase. Sunt recunoscuți pentru dorința lor de a rămâne în cadrul familiei pe toată durata vieții, mai ales că sunt foarte legați de mamele lor. De fapt, matriarhatul este o caracteristică de bază în lumea elefanților, guvernată de femelele care au grijă de bunul mers al turmei. Există, de obicei, o femelă lider, cea mai în vârstă și experimentată, care va asigura supraviețuirea familiei, îi va ghida pe ceilalți membri către zonele cu apă și hrană și îi va învăța cum să se protejeze de pericole. Deseori, masculii adulți sunt ținuți la distanță de turmă, deși nu se îndepărtează prea mult, preferând să stea cu ochii pe urmașii lor.

Dacă femelele tinere rămân, de cele mai multe ori, împreună cu turma, masculii cu vârste între 10 – 19 ani părăsesc efectivul pentru a duce o viață mai solitară.

Cum comunică elefanții africani

Elefanții sunt animale sociale foarte inteligente, care se folosesc de diferite mijloace pentru a comunica între ele. La fel ca oamenii, preferă să vorbească între ei vocalizând o serie de sunete. Cercetările arată că au fost deja identificate 70 de mesaje diferite, de la sunetele pe care le emit atunci când se află în pericol și sunt panicați, până la cele calme, domoale, de liniștire. De asemenea, elefanții folosesc și infrasunete (sunete situate la o frecvență pe care oamenii nu o percep) care pot fi auzite de la 14 km distanță.

 La fel ca multe alte animale, și elefanții se folosesc de miros pentru a culege informații despre alți elefanți și mediul în care trăiesc. De exemplu, compoziția chimică a urinei și materiilor fecale îi poate ”spune” unui mascul când femela se află în plină perioadă de reproducere.

Reproducerea elefantului african

Reproducerea este una dintre cele mai importante și necesare catacteristici ale naturii. Prin ea este asigurată continuitatea fiecărei specii, perpetuarea vieții într-un mod unic și caracteristic fiecărui animal în parte. În lumea elefantului african, femelele pot deveni mămici în jurul vârstei de 15 – 16 ani. De-a lungul vieții, o femelă poate da naștere la circa 12 pui.

Perioada de gestație la elefant este de 660 zile sau între 22 și 24 de luni. O perioadă destul de lungă, nu? La naștere, puiuțul de elefant cântărește aproximativ 100 de kg, masculii fiind ceva mai grei decât femelele.

Masculii și perioada ”musth”  

Un elefant mascul în perioada denumită ”musth” este o priveliște uimitoare, o apariție viguroasă, cu o nervozitate și nerăbdare uneori de nestăpânit, alimentate, probabil, de nivelul ridicat al testosteronului. Termenul ”musth” (pronunțat ”moost”/must) își are originea în limba sanscrită, înseamnă ”intoxicat/beat” și este utilizat pentru a descrie starea hormonală pe care o experimentează toți elefanții masculi, ajunși la vârsta adultă, deci care sunt apți pentru reproducere. Elefanții tineri, în primele lor perioade ”musth” sunt deseori descriși ca fiind foarte siguri pe ei, hotărâți, gata să-și găsească perechea potrivită. Mai în glumă, mai în serios, par ”beți de fericire” sau ”intoxicați cu foarte multă poftă” (pentru sexul opus, se înțelege)!

O femelă aflată și ea în perioada de reproducere, va alege un astfel de mascul care, se pare că ar avea nivelul de testosteron de 60 de ori mai ridicat decât al unuia care nu se află în ”perioada musth”. Un alt semn care anunță faptul că un mascul este pregătit pentru împerechere este prezența unei secreții dense, numită temporină, din conductele temporale situate pe părțile laterale ale capului. Temporina conține proteine, lipide (colesterol), fenol și 4-metil fenol, cresoli, farnesol, etc. Aceste secreții, plus urina masculilor, conțin niveluri ridicate de cetone și aldehide, cu miros foarte pătrunzător.  Pentru că avem de-a face cu un subiect interesant, concludent și pentru a înțelege comportamentul acestor animale în perioada de reproducere, îl vom trata separat, într-un articol viitor.

Dragoste și relații în lumea elefantului african

Se zvonește că elefanții se împerechează pe viață. Deși acest lucru nu este neapărat real, oamenii de știință au demonstrat că elefanții nu se îndepărtează niciodată prea mult de partenerii lor. Este cunoscut faptul că aceștia dezvoltă legături puternice și intime între prieteni și membrii familiei. De asemenea, sunt foarte uniți în interiorul grupului, se susțin unii pe alții, au grijă de puiuți, jelesc moartea membrilor familiei/prietenilor, ba chiar se întorc, an de an, în locurile unde cei dragi și-au găsit sfârșitul. La fel ca oamenii, se pare că elefanții dezvoltă empatie pentru cei de lângă ei, suferă și se bucură împreună, trăind intens și cu înțelepciune fiecare moment. Este foarte important pentru ei să aparțină unui grup, unei turme/familii, mai ales că trăiesc până la 70 de ani, iar singurătatea nu este tocmai pe placul lor.

Generația nouă: puiuții de elefant

Nu încape îndoială că puiuții de elefant sunt foarte simpatici. De asemenea, încă din primele luni de viață dau dovadă de o inteligență uimitoare. Spuneam mai sus că femelele au o gestație cuprinsă între 22 și 24 de luni (cea mai lungă din lumea mamiferelor), deci îți dai seama că, după ce a stat aproape doi ani în burta mamei, puiul iese frumos și… mintos! Cântărește până la 100 de kg, măsoară un metru înălțime, e flămând mai tot timpul (papă circa 3 litri lapte/zi) și caută în permanență apropierea și căldura mamei.

Nu se pune problema ca un pui de elefant să fie înțărcat prea curând. Poate suge chiar și până la vârsta de 10 ani. Iată cât este de importantă prezența mamei în cadrul familiei, în preajma puiului. Aceasta îl ajută nu doar să fie sănătos, să crească armonios, ci îi transmite și o educație adecvată, de care viitorul elefant adolescent are mare nevoie.

Din păcate, braconajul este o realitate crudă căreia multe femele îi cad pradă, lăsând în urmă pui neajutorați și/sau adolescenți rebeli care preiau conducerea turmei, deși nu au experiența necesară. Știai că elefanții pot dezvolta Sindrom de Stres Postraumatic, acel PTSD-Post Traumatic Stress Disorder – atât de des întâlnit în rândul militarilor și veteranilor din teatrele de operațiuni (Vietnam, Afganistan, Irak, etc.)?

Sindromul de Stres Post – traumatic la elefanți

În anul 2006, dr. Gay Bradshaw – ecologist și etolog american din Oregon, cu dublu doctorat în trauma animalelor și conflictul dintre oameni și animale – a identificat o nouă caracteristică în rândul elefanților africani și asiatici: sindromul de stres post – traumatic. Într-un articol cu titlul ”Elephant Breakdown”/”Declinul elefantului” apărut în publicația științifică ”Nature”, Bradshaw și colegii săi vorbesc despre elefanții care au dezvoltat animozități față de oameni.

”Mulți sunt de părere că, în ultima vreme, relația dintre oameni și elefanți s-a schimbat în mod dramatic. Este uimitor ceea ce vedem azi. Dacă în trecut oamenii și elefanții coexistau oarecum în liniște și pace, acum putem vorbi mai mult despre ostilitate și violență”, menționează dr. Bradshaw.

De ce există elefanți care au un comportament plin de ură față de oameni? Pentru că suferă din pricina stresului cronic, indus de ani, zeci de ani de braconaj, sacrificări, micșorare a habitatului. ”Stresul a perturbat foarte mult rețeaua extrem de complexă care definește o familie de elefanți, relațiile sociale și modul în care puii sunt crescuți, în mod tradițional, în sălbăticie. Practic, acestea definesc modul în care sunt alcătuite turmele, familiile de elefanți. Azi, din păcate, suntem martori la un colaps în ceea ce privește cultura elefantului” continuă dr. Bradshaw.

Dezbaterii cu privire la stresul post – traumatic îi este alăturat un nou element, legat de exploatarea comercială a celui mai mare mamifer terestru: oare este elefantul privit ca o resursă, precum cărbunele sau cafeaua, de exemplu? Sau este privit doar ca unul dintre cele mai extraordinare animale care au transformat Africa într-un loc unic pe glob, ca o parte vie din acest fascinant continent? Are dreptul să existe?

Elefanți și oameni sau elefanți vs. oameni

În completarea cercetărilor dr. Bradshaw vin cele ale lui Joyce Poole – director în cadrul ”Amboseli research Project” (Kenya) care notează, în publicația britanică ”New Scientist” (februarie, 2006): ”Elefanții sunt suficient de inteligenți și au suficientă memorie încât să poată să se răzbune”. Joyce Poole aduce exemple din viața reală, când femelele lider ale unor turme au fost ucise, iar conducerea a trecut în grija altor femele adolescente, neexperimentate. Acest lucru, combinat cu lipsa unor masculi adulți în cadrul turmei, a dus la crearea unei generații periculoase de elefanți, un fel de ”adolescenți rebeli”.

Un exemplu concret este cel din Africa de Sud, mai exact din Parcul Național Kruger și Parcul Național Pilanesberg, unde elefanți adulți, masculi, obișnuiau să răstoarne mașinile cu turiști sau rangeri, fără a fi câtuși de puțin provocați. Elefanții din Pilanesberg erau exemplare orfane, care cunoscuseră traume teribile, își văzuseră mamele hăituite și omorâte de braconieri și, scăpați de sub control, deveniseră indisciplinate, pline de ură, de necontrolat. La rândul lor au omorât doi oameni (nu e vorba despre turiști) și 60 de rinoceri albi. Toată nebunia a luat sfârșit când, în cadrul turmei au fost introduși elefanți adulți. Iată cum echilibrul a fost restaurat și iată cât de important este pentru toată lume ca turma să fie completă, ca viața să-și urmeze firescul, nu să fie curmată și destabilizată.

Puiuț orfan & îngrijitorul său, la Sheldrick Wildlife Trust/Nairobi/Kenya

Pe de altă parte, elefanții din sălbăticie care trăiesc în zone mai puțin braconate, se înțeleg bine cu oamenii. Un exemplu pozitiv este și cel al elefanților susținuți de adăposturi care, după ce au ajuns la vârsta adultă și au fost eliberați în sălbăticie, au continuat să vină în vizită la îngrijitori, uneori aducând cu ei și familia extinsă. A existat și o situație când o femelă, devenită mamă, și-a adus puiul care era bolnav, la orfelinatul unde ea crescuse, pentru a fi ajutat de medici și îngrijitori.  

Inteligența și memoria lor sunt incredibile. Din păcate, puțină lume apreciază empatia de care elefanții dau dovadă. Din fericire, cei care o fac luptă cu toate puterile să le ofere viața frumoasă pe care o merită din plin și încearcă să le favorizeze un mediu sigur și optim pentru a trăi după propriile reguli.

Elefanții fac distincție între limbi și dialecte

Graeme Shannon, psiholog la Universitatea din Sussex, dar care activează în Kenya, a descoperit că elefanții pot face diferența între diverse limbi. Dacă auzeau vorbindu-se în engleză (limba cel mai des folosită de către turiști) și, pe lângă, distingeau și sunetele scoase de aparatele foto, elefanții erau relaxați. În schimb, dacă auzeau limba/dialectul războinicilor Maasai, care obișnuiau să-i atace (braconaj, apărarea grânelor/pomilor/culturilor, etc.), deveneau agitați. Atunci când auzeau Swahili, se calmau din nou.

Tot Graeme Shannon spune povestea unui incident petrecut la un circ britanic, la începutul anilor 1900, al cărui protagonist este, de data aceasta, un elefant indian (asiatic). Se pare că bietul animal fusese deranjat de ceva și nimeni nu se mai înțelegea cu el, pur și simplu înnebunise, devenise incontrolabil, iar oamenii din primele rânduri deja intraseră în panică. Atunci, un bărbat s-a făcut remarcat din audiență, a ieșit în față și s-a apropiat de elefant, vorbindu-i domol în Hindi, limbă cu care era familiarizat. Acest lucru l-a calmat imediat. Se pare că bărbatul respectiv era binecunoscutul Rudyard Kipling, cel care l-a descris pe frumosul elefant ca fiind un ”gentleman”.

Puiuț orfan & îngrijitorul său, la Sheldrick Wildlife Trust/Nairobi/Kenya

”Am văzut mai multe momente de tandrețe și grijă în cadrul comunităților de elefanți, decât în familiile de oameni. Mult mai multe.” (James Clarke)

Etologul Karen McComb (Universitatea din Sussex), care a studiat îndeaproape comunicarea elefanților, notează că ”empatia este cea care face diferența, care îi aseamănă pe elefanți cu noi, oamenii. Cercetările mele cu privire la comportamentul lor au în centru și concluzia profesorului Richard Byrne, de la Universitatea din St. Andrews, care spunea că ceea ce elefanții și oamenii au în comun, e o rețea complexă și elaborată, în care susținerea, empatia și ajutorul oferit celorlați sunt esențiale pentru supraviețuire.” 

Potrivit conducerii orfelinatului de elefanți David Sheldrick Wildlife Trust (Nairobi/Kenya) – care se ocupă cu salvarea și reabilitarea puiuților rămași orfani – un elefant viu, pe toată durata vieții sale, generează un profit cu 76% mai mare decât ar genera dacă ar fi ucis pentru fildeș. Dintre toate animalele de pe teritoriul continentului African, elefantul este și cel mai braconat, dar și cel mai îndrăgit. Nu contează de câte ori vezi un exemplar ascuns în spatele unui tufiș sau copac, mâncând nestingerit sau pășind agale alături de turmă. De fiecare dată inima îți tresare de bucurie și mulțumești în gând pentru șansa de a putea să admiri, pe viu, acest miracol. Fără ei, fără elefanți, Africa și-ar pierde din magie. ”O lume fără elefanți ar fi o condamnare fără drept de apel a Homo sapiens, căci vina ne-ar aparține în totalitate.” (James Clarke)

Satao & Tim – simboluri ale Keniei – vor rămâne mereu în inimile iubitorilor de elefanți

Cu siguranță, de-a lungul anilor, cel puțin pe teritoriul Keniei, au existat mulți elefanți care au rămas în memoria localnicilor și a turiștilor drept etalon pentru specie. Am ales să ți-i aduc mai aproape pe doi dintre ei: Satao – care și-a găsit sfârșitul în mai, 2014, ucis cu o săgeată otrăvită pentru imenșii colți din fildeș, și Tim – Big Tim/Marele Tim, emblema Parcului Național Amboseli, care ar fi murit din cauze naturale, în februarie 2020, la vârsta de 50 de ani.

Satao – una dintre victimele traficului cu fildeș

Sursă foto: http://www.greatelephantcensus.com/blog/2015/5/11/satao

Despre Satao – care a trăit în Parcul Național Tsavo East – se spune că ar fi avut colții atât de mari încât, atunci când pășea agale, aceștia ar fi atins pământul. Tsavo East este recunoscut pentru numeroasele familii de elefanți care-l populează. La momentul morții sale, Satao ar fi avut circa 46 de ani și s-ar fi numărat printre cele mai mari exemplare de elefant din lume, cu coții săi impresionanți, de 2 metri lungime, care, din nefericire, i-au adus și sfârșitul. Satao a fost ucis în 2014. În 2013, peste 20.000 de elefanți au fost omorâți, iar mare parte din colții prețioși aveau să ajungă în țări din Asia.

Despre comerțul ilicit, piața neagră a fildeșului, oamenii care se învârt în acest domeniu fără scrupule, fără conștiință, care an de an aduc prejudicii faunei sălbatice din Africa, poți afla mai multe urmărind documentarul ”The Ivory Game” (2016), realizat de Netflix.

Deși Satao se afla sub stricta supraveghere a KWS (Kenya Wild Service), masculul obișnuia să se îndepărteze de zona aparent mai sigură, și se îndrepta către părțile predispuse braconajului planificat de grupări criminale și militanți rebeli. Astfel, cu toată supravegherea, reprezentanții KWS nu au putut împiedica tragedia. Satao este doar una dintre zecile de mii de victime ale traficului și comerțului ilicit cu prețiosul fildeș. Generalul Kitili Mbathi (KWS) spunea că ”Singura valoare pe care o are fildeșul este atunci când se află în posesia elefantului”. Nimic mai adevărat!

Big Tim – admirat de milioane de turiști, regretat de toți cei care l-au cunoscut

”A fost una dintre comorile naționale ale Keniei, ne va lipsi teribil. Inimile noastre sunt zdrobite, deoarece Tim era unul dintre puținele exemplare cu colți imenși, un elefant incredibil a cărui prezență a inspirat pe mulți.” (Wildlife Direct)

”Tim a fost un elefant special nu doar pentru mine, ci pentru toți turiștii care mergeau în Amboseli doar pentru a avea șansa de a-l zări. Era un elefant imens, incredibil de inteligent, uneori răutăcios, dar deseori blând, un real gentleman, un adevărat reprezentant de seamă al speciei sale.” Ryan Wilkie (Save the Elephants)

Cei de la Big Life Foundation spuneau, într-un interviu, că este surprinzător că Big Tim a ajuns la vârsta de 50 de ani, pentru că era în permanență amenințat de pericolul braconajului. ”În primii săi ani de viață, Tim avea să-și ia rămas bun de la trei dintre rudele sale, în urma unor incidente nefericite legate de braconaj. În 1978, când avea doar 8 ani, Tim își pierdea mama, pe Trista, ucisă de braconieri. De-a lungul timpului, Tristei i-au urmat și alți membri ai turmei. În 2003, Tim își pierdea și mult iubita soră, pe Tallulah.” 

Nu de puține ori, Tim avea să intre în bucluc, din cauza foamei și poftei sale pentru grânele fermierilor care, nu o dată, au vrut să-l linșeze. În ultimii cinci ani din viață, a fost cruțat de trei ori de către fermierii afectați de raidurile sale prin culturile lor agricole. Cel mai recent incident datează din 2018, când Marele Tim a rămas blocat într-o mlaștină din Kimana. A fost nevoie de ajutorul celor de la Big Life Foundation și Sheldrick Wildlife Trust pentru a-l salva.

Deși Big Tim a lăsat un imens dor și regret în inimile tuturor simpatizanților elefanților africani, există o oarecare consolare că acesta și-a găsit sfârșitul în urma cauzelor naturale și nu din pricina nemilosului și crudului braconaj.

Despre elefanți s-au scris și se vor scrie cărți captivante și articole documentate ”de la fața locului”. Despre ei s-au realizat și se vor realiza documentare prețioase, sorbite dintr-o privire, pe care le vom recomanda aici, pe site. Din momentul în care privești pentru prima oară ochii unui elefant care trăiește în habitatul său natural, intenția ta sinceră va fi aceea de a i te dedica pe de-a-ntregul. Gândul tău bun îl va însoți în permanență pe acest gigant blând printre mamiferele terestre. Vei dori să-l revezi și nu vei avea liniște până ce privirile nu vi se vor intersecta încă o dată.

***

Resurse: ”Overkill – The race to save Africa`s wildlife”, James Clarke; Elephantsofafrica.org

Sursă foto: arhivă personală @totuldespreanimale, fotografii realizate de Andrei A. & Guy A. în, Maasai Mara, Kenya, 2020

Ți-a plăcut ce ai citit? Spune-le și prietenilor!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *