Masacrul uitat al animalelor de companie: tragedia câinilor și pisicilor din Marea Britanie, în 1939

În septembrie 1939, în primele zile ale celui de-al doilea Război Mondial, sute de mii de câini și pisici au fost eutanasiați în Marea Britanie. Nu din cauza bombardamentelor și nici în urma unui ordin guvernamental ferm, ci în mare parte ca urmare a temerilor legate de războiul care abia începea. Este unul dintre cele mai tulburătoare și mai puțin cunoscute episoade din istoria relației dintre oameni și animalele de companie.

La 3 septembrie 1939, Marea Britanie declara război Germaniei naziste, iar pentru milioane de britanici, viitorul devenise brusc incert. Amenințarea bombardamentelor, perspectiva raționalizării alimentelor și teama de suferințele pe care războiul le-ar fi putut provoca familiilor au creat o atmosferă de neliniște profundă.

În această stare de teamă colectivă, numeroși proprietari de animale au ajuns să creadă că eutanasierea câinilor și pisicilor lor reprezenta o decizie responsabilă, menită să îi scutească de suferințele anticipate.

Consecințele au fost dramatice. Istorica britanică Hilda Kean documentează uciderea a cel puțin 400.000 de câini și pisici în Londra, în prima săptămână a războiului. Alte relatări istorice, amintite inclusiv de psihologul Stanley Coren într-un articol din revista Psychology Today, menționează o estimare mai amplă, de aproximativ 750.000 de animale ucise în contextul războiului.

Dincolo de aceste cifre, tragedia ridică o întrebare dificilă: cum a ajuns o societate în care câinii și pisicile erau deja membri îndrăgiți ai familiilor să accepte uciderea lor în masă, înainte ca pericolele anticipate să se materializeze?

Citește și articolul Istoria hranei uscate pentru câini: de la primii biscuiți comerciali la nutriția modernă

Cum a început masacrul: frica de război și recomandările oficiale

În lunile de dinaintea războiului, autoritățile britanice au început să pregătească populația pentru eventualele bombardamente și pentru dificultățile economice care puteau urma. Printre problemele analizate se număra și soarta milioanelor de animale domestice.

În august 1939 a fost constituit National Air Raid Precautions Animals’ Committee (NARPAC), un organism care reunea reprezentanți ai organizațiilor pentru protecția animalelor și ai profesiei veterinare, cu scopul de a coordona măsurile de protecție a animalelor în timpul raidurilor aeriene.

Una dintre publicațiile asociate acestor pregătiri, broșura Advice to Animal Owners/Sfaturi pentru proprietarii de animale, recomanda evacuarea animalelor în zone rurale, dacă acest lucru era posibil. În situațiile în care proprietarii nu aveau cui să le încredințeze, documentul sugera inclusiv eutanasierea lor.

În analiza sa publicată în Psychology Today, Stanley Coren atrage atenția asupra impactului pe care asemenea recomandări l-au putut avea asupra unei populații deja îngrijorate de perspectiva războiului.

Este important să subliem faptul că guvernul britanic nu a emis un ordin general de ucidere a animalelor de companie. Mai mult, Hilda Kean, în cartea sa, ”The Great Cat and Dog Massacre”, arată că NARPAC a transmis și mesaje explicite împotriva eutanasierii animalelor ale căror familii rămâneau acasă. Hilda Kean subliniază că autoritățile, veterinarii și organizațiile de protecție a animalelor s-au opus sacrificării lor în masă. Această contradicție dintre recomandările preventive, mesajele publice și deciziile luate de proprietari reflectă climatul de confuzie al perioadei. Pentru mulți britanici, teama că nu își vor putea hrăni sau proteja animalele a cântărit mai mult decât posibilitatea de a le păstra în siguranță.

Septembrie 1939: sute de mii de animale ucise în numai câteva zile

După declarația de război din 3 septembrie, clinicile veterinare și centrele organizațiilor de protecție a animalelor au fost luate cu asalt de proprietari care solicitau eutanasierea câinilor și pisicilor. Relatările istorice descriu cozi care se întindeau pe distanțe considerabile, personal veterinar copleșit de numărul solicitărilor și dificultăți în gestionarea corpurilor animalelor ucise.

Potrivit cercetărilor Hildei Kean, aproximativ 400.000 de câini și pisici au fost uciși în Londra în prima săptămână a războiului, reprezentând în jur de 26% din populația locală de animale de companie. Estimarea de aproape 750.000 de animale, menționată în articolul semnat de Stanley Coren, apare și în cercetările Hildei Kean ca afirmație făcută ulterior de Sir Robert Gower, fost președinte al RSPCA. Prin urmare, cele două cifre trebuie înțelese în contextul surselor și al perioadelor la care se referă, nu ca două recensăminte exacte.

Tragedia este cu atât mai tulburătoare cu cât primele bombardamente germane asupra Londrei aveau să înceapă abia în septembrie 1940, la aproximativ un an după primele eutanasieri în masă.

Cei care au încercat să salveze animalele

Nu toată societatea britanică a acceptat ideea că uciderea animalelor era o măsură inevitabilă. Organizații precum National Canine Defence League, cunoscută astăzi sub numele Dogs Trust, au refuzat să participe la eutanasierile preventive. Alte organizații au încercat să ofere adăpost, hrană și îngrijire animalelor ale căror familii nu le mai puteau păstra. Hilda Kean amintește inclusiv de animalele protejate de Animal Defence Society, care au fost adăpostite în spații special amenajate pe durata războiului. Aceste inițiative au demonstrat că existau și alternative la eutanasiere, chiar dacă resursele disponibile erau limitate.

De ce a fost aproape uitată această tragedie

În anii care au urmat, memoria colectivă a celui de-al doilea Război Mondial s-a construit în jurul rezistenței populației civile, al solidarității și al curajului manifestat în fața bombardamentelor.

În această imagine a unei națiuni unite, poveștile despre câinii care își consolau stăpânii, animalele salvate dintre ruine și oamenii care își împărțeau puținele resurse cu ele și-au găsit firesc locul.

În schimb, decizia de a ucide sute de mii de animale de companie în primele zile ale războiului era mult mai greu de integrat în această narațiune.

Hilda Kean nu susține că informațiile despre masacru au fost complet ascunse. Dimpotrivă, evenimentele au fost relatate în presa vremii. Ceea ce s-a produs ulterior a fost, mai degrabă, o marginalizare a lor în istoria populară a războiului.

De ce a fost folosită expresia ”holocaustul animalelor de companie”

În cartea sa, The Great Cat and Dog Massacre: The Real Story of World War Two’s Unknown Tragedy, Hilda Kean explică faptul că expresia holocaust of pets nu este o formulare contemporană, inventată pentru a dramatiza evenimentele din 1939. Ea apare în lucrări istorice precum The People’s War, de Angus Calder, și The Phoney War, de E. S. Turner. H. Kean arată că termenul holocaust avea și un sens mai vechi, desemnând un sacrificiu sau un masacru de mari proporții.

În prezent, termenul este asociat în primul rând cu genocidul evreilor comis de regimul nazist. În acest articol, expresia istorică este menționată exclusiv pentru a explica terminologia utilizată în relatările despre uciderea animalelor în 1939, fără a sugera o echivalență între aceste tragedii.

O lecție despre responsabilitate, teamă și relația dintre oameni și animale

Masacrul animalelor de companie din septembrie 1939 rămâne unul dintre cele mai dureroase exemple ale felului în care frica poate influența deciziile oamenilor în perioade de criză.

Nu toate persoanele care și-au dus animalele la eutanasiere au acționat din indiferență. Unele au fost convinse că le protejează de foamete și abandon sau de suferințele bombardamentelor. Tocmai această contradicție face episodul atât de dificil de înțeles din perspectiva prezentului.

Cercetările Hildei Kean ne invită să privim istoria războiului și prin experiențele animalelor, ale căror vieți au fost profund influențate de deciziile oamenilor. Povestea câinilor și pisicilor din Marea Britanie amintește că responsabilitatea față de animalele de companie nu dispare în momentele dificile, ba dimpotrivă: tocmai atunci devine esențial să căutăm soluții care să le protejeze, înainte de a lua decizii ireversibile.

Surse și referințe

Articol documentat pornind de la analiza psihologului Stanley Coren, profesor de psihologie la University of British Columbia, cunoscut pentru cercetările și cărțile sale despre comportamentul și inteligența câinilor – The Forgotten History of the British Pet Holocaust

Cartea Hildei Kean, The Great Cat and Dog Massacre: The Real Story of World War Two’s Unknown Tragedy (apărută în 2017 la Editura The University of Chicago Press și pe care o citesc online prin intermediul platformei Everand).

Articol semnat Hilda Kean și publicat pe tandfonline – The Dog and Cat Massacre of September 1939 and the People’s War

Articol semnat Hilda Kean și publicat pe blogul personal 80 years ago – start of the Second World War and thousands of deaths of pet animals

*foto: www.vintag.es