Câini

DE CE nu este bine să fie luat câinele din cuib înainte de a opta săptămână de viață

E prea lung titlul? Nici articolul nu-i chiar mic. 🙂 Câteodată, cele mai importante lucruri nu sunt neapărat ușor de redat, nici scurte, nici succinte. E nevoie de ceva mai multe cuvinte pentru a explica, așa cum se cuvine, de ce nu e bine să iei puiul din cuib mai înainte de a fi împlinit opt săptămâni.

”The good – the bad – the ugly” sau ”crescătorul – înmulțitorul – neștiutorul”

În momentul în care te-ai decis că vrei în viața ta un prieten de acest fel, se presupune că îl dorești sănătos, cu potențial maxim de a se transforma într-un câine frumos și zdravăn. Atât tu, cât și persoana care îți dăruiește/vinde puiul trebuie să știți că mai devreme de opt săptămâni, cățelușul nu trebuie înstrăinat de cuib. Cel mai probabil ca 99% dintre crescătorii câinilor de rasă cu pedigree și drept de montă să facă întocmai. Pentru că întotdeauna există și excepții, le-am lăsat în restul de 1% (nu toată lumea este perfectă, și domeniul chinologic are uscăturile sale).

Însă înmulțitorii, așa – numiții ”puppy – milleri”, cei care vând puiuți în neștire pe site-urile de genul olx, sau vecinul de la scara B, care și-a împerecheat ”bichonica” de 15 kg cu caniche-ul vecinei de la scara C, de cele mai multe ori se grăbesc să scape de căței. Aceste practici ilegale (montarea câinilor fără pedigree/drept de montă, refuzul de a steriliza un câine care nu este de rasă sau care nu este conform cu standardul, etc.) vor face subiectul altor texte. Deocamdată, starea de bine a puiuților este pe primul plan.

Iată de ce nu este în regulă să-și părăsească mama și frații înainte de termen:

  1. Dacă va fi luat mai devreme, mai ales înainte de înțărcare (aceasta ar trebui să se facă pe la  șase săptămâni), aparatul său digestiv nu este pregătit pentru digerarea hranei obișnuite pentru pui și există riscul însemnat de a face dispepsii/indigestii și de a avea astfel de probleme de sănătate pe termen îndelungat. Laptele matern este foarte important în aceste prime săptămâni de viață, de ce l-am priva de el?
  • Probabil te întrebi: ”Ok, dar dacă deja este înțărcat, de ce să nu-l iau?”  De când are loc înțărcarea și până când poate pleca din cuib (la opt săptămâni), puiul mai are de învățat câteva lecții de la mama sa, lecții care-i vor fi de folos pentru o bună dezvoltare fizică și psihică. Nu o spunem noi de dragul de a ne afla în treabă, ci o spun crescătorii, instructorii și etologii, veterinarii pricepuți, chinologii renumiți.

Ca să înțelegi mai bine cum stă treaba cu puiuții, îți explicăm ce se întâmplă cu ei în primele trei săptămâni după naștere, apoi în următoarele patru.  

Etologul american John Paul Scott – care a studiat dezvoltarea somatică și comportamentală în cazul câtorva sute de exemplare canine, a stabilit că procesul de socializare a acestora cu semenii săi, dar și cu oamenii, trebuie împărțit în perioade, pe care el le-a definit ca fiind ”perioade critice”. Ce vrea să spună J.P. Scott este că fiecare lucru trebuie să se petreacă la timpul lui. Anumite evenimente au o intensitate și o importanță covârșitoare asupra puiului și e necesar ca ele să se petreacă în anumite etape ale dezoltării sale fizice și psihice.

Primele trei săptămâni de viață

Prima ”perioadă critică” stabilită de etologul american este descrisă de primele trei săptămâni de viață ale cățelului. Practic, în perioada aceasta, el învață să… supraviețuiască, se obișnuiește cu procesele fiziologice, se bucură de hrană, de apropierea mamei, de masajul și alintul pe care aceasta i le oferă, de orele, de multele ore de odihnă. Un fel de papa – pipi – caca – somn – și de la capăt. În această etapă, tot ce înseamnă stimul din exterior (în afară de vreo suferință fizică care aduce cu sine durerea), nu are efect însemnat asupra puiului, cu alte cuvinte, în această perioadă, capacitatea sa de învățare este încă în stare latentă.

Perioada cuprinsă între a treia și a șaptea/a opta săptămână

Dar vine din urmă cea de-a doua ”perioadă critică”, care se întinde până pe la a șaptea sau a opta săptămână din viața puiului. Ce se întâmplă acum cu micuțul? Începe dezvoltarea (destul de rapidă) a simțurilor, a sistemului nervos. Vede din ce în ce mai bine, mirosul îl ghidează, auzul i se conturează perfect, începe să-și dea seama și să devină conștient de ceea ce se află în mediul din care face parte, socializează de zor cu frații și cu mama sa.

Este etapa când el învață de la mamă anumite lucruri și aplică elemente de comportament caracteristice speciei canine, elemente transmise ereditar și fixate cu ajutorul prezenței materne. Este etapa când se stabilește ierarhia între frați – un element foarte important în relațiile interindividuale ce caracterizează animalele sociale. Cățelul are nevoie să treacă prin această experiență, fiind un animal de haină. Poate că ți se par lipsite de importanță acele hârjoneli simpatice între puiuți, dar pentru ei este ceva serios: stabilirea subordonaților și dominanților!

Ce se întâmplă dacă puiul este privat de această perioadă de socializare din interiorul cuibului și este luat de lângă ai săi, la șase săptămâni? Interesul față de ceilalți indivizi ai speciei sale slăbește în intensitate. Pentru ca legătura dintre oameni și câini să fie una armonioasă, cei din urmă au nevoie de acea acceptare a stării de dependență dobândită în interiorul cuibului, de disciplina din primele săptămâni de viață.

Debutul adevăratei legături dintre om și câine

A  treia ”perioadă critică” este cuprinsă între săptămâna a șaptea (sau a opta) și cea de-a 12-a.  Acum, cățelul este foarte receptiv la tot ce se petrece în jurul său, creierul i se dezvoltă, asociază lucrurile care i se întâmplă cu stările de bine sau, dimpotrivă, cu cele de rău. Dacă omul se apropie de el cu drag și afecțiune, atracția puiului pentru acesta devine puternică. În această perioadă se fac pașii decisivi către formarea personalității și caracterului puiului.

De aici încolo, locul/rolul mamei este luat de tine, omul său, iar acest rol vine la pachet cu o mulțime de responsabilități pe care ți le asumi din momentul în care ți-ai dorit câinele în viața ta.

Ce mai spun studiile

Un studiu publicat în anul 2011, a comparat problemele de comportament semnalate la câinii care au fost luați din cuib la patru – cinci săptămâni, cu cele ale puilor care au plecat la noile case când aveau opt săptămâni de viață. Cățeii care au fost separați de cuib mult prea devreme au avut următoarele probleme comportamentale:

  • au fost mai stricători;
  • au lătrat excesiv;
  • le-a fost teamă în timpul plimbărilor;
  • reactivitate la zgomote;
  • posesivitate exagerată cu hrana/jucăriile;
  • anxietate de separare;
  • căutarea permanentă a atenției.

Așadar, parcurgând toate cele de mai sus, care este vârsta la care puiul poate pleca la noua sa familie? Nu mai devreme de a opta săptămână de viața! Asta ar trebui să fie mantra de repetat de către oricine își dorește un câine. 

foto: pixabay.com

Ți-a plăcut ce ai citit? Spune-le și prietenilor!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *