Nu latră sau latră prea mult
Câini

Nu latră sau latră prea mult?

Află cum să gestionezi problema

Cine-a mai văzut câine care să nu latre? Eu zic să nu te miri, căci există exemplare care nu scot nici măcar un sunet. La bătrâneţe, unele rase de talie mare şi foarte mare (Labrador Retriever, Golden Retriever, Irish Setter, Saint Bernard, Ciobănesc de Pirinei) pot dobândi maladia numită paralizie laringiană. La anumite rase (Husky Siberian, Bouvier de Flandra, Bull Terrier, Dalmaţian) paralizia laringiană este un defect ereditar. Exemplarele care prezintă acest defect sunt excluse de la reproducere. De cealaltă parte, se situează câinii care latră foarte mult. Iar unii aleg să spună stop lătratului excesiv printr-o metodă cu care eu nu prea sunt de acord: devocalizarea. Dar să le tratăm pe rând…

Probleme cu laringele?

Paralizia laringiană este rezultatul lezării nervilor care controlează mişcările laringelui. Printre factorii care favorizează această maladie se numără diverse traume sau vârsta înaintată. De asemenea, hipotiroidismul poate contribui și el la această problemă. Un semn clasic al paraliziei laringelui este sunetul gutural atunci când câinele inhalează aer. Iniţial, acesta apare după ce câinele a depus un oarecare efort. Mai târziu, apare şi atunci când câinele este în repaus.

Un alt semn este scăderea în intensitate a lătratului care, treptat, devine o şoaptă… dogită. În timp, respiraţia câinelui va fi zgomotoasă şi se va realiza cu dificultate. Câinele nu va mai fi la fel de activ şi rezistent la efort fizic şi va avea episoade de leşin. Există situaţii în care poate apărea un edem laringian care poate cauza mari probleme respiratorii, putând duce chiar la moartea câinelui.

Nu latră sau latră prea mult

În acest caz, ca metodă de tratament, se recomandă intervenţia chirurgicală pentru lărgirea căilor respiratorii. Tehnica cea mai des folosită este înlăturarea în totalitate a coardelor vocale şi a cartilajului de susţinere, ceea ce duce la eliberarea obstrucţiei, dar lasă câinele fără… glas. În urma operaţiei, exemplarele canine se pot îmbolnăvi mai uşor de pneumonie de aspiraţie, aşa că, mai întâi de toate, se va recurge la terapia medicală: câinele trebuie să fie calm, să fie ţinut departe de efort, sedat la nevoie şi tot la nevoie să i se administreze corticosteroizi.

Traume ale laringelui

Leziuni şi stări de sufocare produse de prezenţa unui lanţ în jurul gâtului, zgărzile mult prea strânse, pot duce la fracturarea osului hioidian sau pot cauza compresia nervilor faringelui şi laringelui. Alte traume ale laringelui se datorează muşcăturilor, dar şi îngurgitării obiectelor tăioase cum ar fi unele oase, cuie sau pioneze care pot penetra laringele. De multe ori, câinii cu laringele afectat respiră normal cu excepţia momentelor de activitate fizică. Tratamentul constă în menţinerea câinelui într-o stare de repaus, administrării unei medicaţii antiinflamatoare, iar dacă laringele este sever traumatizat, se poate impune realizarea unei traheostomii (intervenţie chirurgicală constând în îmbinarea traheei cu pielea). Sufocarea şi alte traume provocate de ţinerea câinelui în lanţ (o metodă absurdă și barbară, din punctul meu de vedere), pot fi evitate prin folosirea unei zgărzi ajustabile sau a unui ham.

Colapsul laringelui

Colapsul laringelui reprezintă imposibilitatea păstrării formei şi dimensiunilor normale ale deschiderii laringiene. Acesta este un stadiu avansat al obstrucţiei căilor respiratorii. Schimbările de presiune de la nivelul căilor respiratorii superioare sunt cauzate de prezenţa nărilor stenotice şi a unei bolte palatine moale şi alungită, de paralizia laringiană, sau de răsfrângerea sacilor laringieni care duce la întinderea ligamentelor care susțin cartilajele laringelui. Treptat, aceste cartilaje îşi pierd rigiditatea şi duc la colaps și la blocarea căilor respiratorii. În acest stadiu, câinele poate suferi din pricina unei insuficiențe respiratorii acute și poate face stop cardiac. Primul pas în tratarea colapsului laringelui este corectarea chirurgicală a factorilor declanşatori. Dacă simptomele persistă, câinele va fi supus unei traheostomii permanente.

Laringita

Laringita reprezintă inflamarea şi umflarea coardelor vocale, înconjurând mucoasa laringiană. Printre simptome se numără răguşeala accentuată şi incapacitatea de a lătra. Principala cauză a laringitei este lătratul excesiv şi tusea. În absenţa acestor factori, responsabilă este paralizia coardelor vocale. Laringita poate însoţi amigdalitele, infecţiile căilor respiratorii, tusea de canisă sau diferite tumori apărute la nivelul gâtului. Tratamentul în cazul laringitei care se datorează lătratului excesiv, constă în eliminarea cauzei lătratului. Când schimbarea vocii are drept cauză tusea, câinele trebuie dus la veterinar pentru investigaţii şi analize amănunţite.

Extirparea coardelor vocale sau devocalizarea – o metodă barbară

Există câini care pur şi simplu trăiesc pentru a lătra. Le place la nebunie să latre cât e ziua de lungă, ba chiar se mai trezesc şi noaptea ca să-şi exerseze talentele. Lătratul excesiv nu este tocmai plăcut, ba chiar poate duce la probleme între vecini, aceştia fiind deranjaţi de zgomotul produs de câini. Ştiu câţiva „iubitori de animale” care şi-au abandonat câinii pentru că făceau gălăgie prea mare.

Dacă te-ai săturat să-l auzi lătrând la fiecare cinci minute, una dintre soluţii este, într-adevăr, devocalizarea sau extirparea coardelor vocale, metodă chirurgicală efectuată prin cavitatea bucală sau direct la nivelul gâtului, în unele cazuri folosindu-se laserul. După extirparea coardelor vocale, câinii mai pot lătra, dar scot un fel de gâjâit care mie, cel puţin, mi se pare înfiorător. În orice caz, cei care se îndreaptă spre această soluţie, trebuie să aleagă un medic veterinar foarte priceput în ale chirurgiei, care să-i sfătuiască şi ce trebuie să facă în perioada postoperatorie.

Sfatul meu este ca înainte de a alege această soluţie extremă, să încerci prin educaţie susţinută să elimini cauzele lătratului excesiv, să foloseşti – tot la nevoie – zgărzi antilătrat şi să acorzi câinelui timpul necesar unor activităţi propice unei dezvoltări normale, din care stresul şi alţi factori perturbatori să nu facă parte.

Sursă foto: pixabay.com

Ți-a plăcut ce ai citit? Spune-le și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.