7lucruri captivante despre caracatițe
Wild Life

7 lucruri captivante despre caracatițe

Creaturile marine au populat oceanele planetei noastre timp de sute de milioane de ani, adaptându-se la cele mai diverse condiții de viață și dezvoltând trăsături uimitoare, ce le permit să supraviețuiască în adâncurile misterioase ale mării. Una dintre cele mai fascinante ființe din adâncuri este caracatița, o creatură extrem de inteligentă și misterioasă, ce pare să sfideze limitele cunoașterii umane.

Deși primele mențiuni documentate despre caracatițe datează chiar din Antichitate, abia în secolul al XIX-lea, odată cu progresele din domeniul biologiei marine și al tehnologiilor de observație a vieții marine, oamenii de știință au început să le studieze mai atent și să le înțeleagă complexitatea comportamentală și biologică. De atunci, caracatițele au devenit subiectul unor cercetări fascinante, revelându-și treptat secretele și capabilitățile lor incredibile.

Din adâncuri, în cele mai fascinante mitologii, mituri, scrieri, documentare și filme

Caracatițele, aceste cefalopode extrem de inteligente și bizare, întruchipează tot ce este misterios și fascinant despre adâncurile mării. Cu trupurile lor moi și flexibile care se ascund în cele mai întunecate văgăuni, au fost sursa de inspirație pentru crearea unor monștri legendari. De la Kraken, fiara marină din mitologia nordică, până la demonul mării Lusca din Caraibe, de secole, caracatițele au alimentat imaginația oamenilor. Formele lor ciudate și tentaculele cu care se învăluie au dat naștere unor personaje mitologice (dar și moderne) de temut – de la vrăjitoarea Ursula din lumea Disney, până la inamicul lui Spider-Man, Doctorul Octopus.

Caracatițele au influențat și alte povești fascinante, precum celebrul „Cthulhu” al lui H.P. Lovecraft, un zeu marin care își face apariția în celebrele sale lucrări, unde capul și tentaculele monstruoase ale acestei ființe demonice evocă adâncurile mării și imensitatea necunoscutului. În același registru, și monstrul din „20,000 de leghe sub mări” al lui Jules Verne a fost inspirat de imagini ale caracatițelor sau ale altor cefalopode gigantice, care se ascund în inima oceanului.

Caracatițele au avut un rol important și în lumea cinematografică. De exemplu, „Tentacles” (1977) este un clasic al genului horror, în care o caracatiță gigantică terorizează o stațiune de vacanță din California. Mai recent, filme ca „The Beast” din 1996, în care o caracatiță monstruoasă amenință un oraș din Alaska, și „Deep Rising” (1998), care include o caracatiță gigantică atacând o navă de lux, continuă să exploateze teama de adâncurile necunoscute ale oceanului. Desigur, nu putem uita „Octopus” (2000), o serie de filme în care protagoniștii sunt niște caracatițe uriașe care terorizează orașele de coastă.

În vreme ce unii le consideră veritabile delicatese culinare sau creaturi înspăimântătoare, sunt și foarte mulți care văd în aceste ființe uimitoare unele dintre cele mai inteligente creaturi. În rândurile următoare, plecând de la informații valoroase preluate din Smithsonian Magazine, vom scoate în evidență 7 lucruri captivante despre caracatițe, de la abilitatea lor de a se juca, până la viața lor sexuală tragică.

Caracatițele există de foarte mult timp

Se pare că cea mai veche fosilă cunoscut a unui strămoș al caracatițelor provine de la un animal care a trăit acum aproximativ 330 de milioane de ani, mult înainte de apariția dinozaurilor. Descoperit în formațiunea de calcar Bear Gulch din Montana și descris în 2022, acest specimen avea zece membre, în timp ce caracatițele moderne au opt.

lucruri captivante despre caracatițe

Până atunci, cea mai veche fosilă de caracatiță descoperită fusese a unei nevertebrate cu corp moale, denumită Pohlsepia mazonensis, care avea aproximativ 296 de milioane de ani. La o examinare atentă a acestei nevertebrate, s-au descoperit opt brațe, doi ochi și, posibil, un sac de cerneală. Și uite așa, cu mult înainte ca viața pe uscat să evolueze, caracatițele își stabiliseră deja forma pentru milioane de ani de evoluție viitoare.

Caracatițele au trei inimi

Două dintre inimi lucrează exclusiv pentru a transporta sângele prin branhii, unde acesta eliberează dioxid de carbon și primesc oxigen. Apoi, a treia inimă circulă acest sânge bogat în oxigen către organe și mușchi, furnizându-le energie. Totuși, această inimă se oprește atunci când caracatița înoată, explicând preferința speciei pentru a se târî, mai degrabă decât pentru a înota, ceea ce o obosește.

Caracatițele nu sunt nicidecum creaturi stupide, așa cum presupunea Aristotel

În Istoria Animalelor, scrisă în jurul anului 350 î.Hr., filozoful grec nota următoarele: „Caracatița este o creatură stupidă, deoarece se va apropia de mâna unui om dacă aceasta este lăsată în apă; dar este curată și economă în obiceiurile sale: adică își face provizii în cuibul său și, după ce mănâncă tot ce este comestibil, își aruncă cochiliile și plicele de crabi și moluște, precum și scheletele peștilor mici.”

După ce descrie câteva dintre obiceiurile caracatiței — eliberează cerneală pentru autoapărare, este alunecoasă, poate să se târască pe uscat — filosoful încheie textul cu o remarcă ușor acidă la adresa caracatiței: „Atât despre moluște.”

Bineînțeles că, de-a lungul timpului, părerile lui Aristotel au fost demontate.  Caracatițele au creiere mari pentru dimensiunea lor și sunt capabile să rezolve probleme, cum ar fi deschiderea unei cochilii care a fost legată cu sârmă. Ele pot naviga prin labirinturi, pot rezolva probleme, își amintesc soluțiile și se distrează demontând lucruri. Caracatițele au chiar personalități distincte, așa cum s-a explorat în documentarul câștigător al premiului Oscar, My Octopus Teacher – un must see (dacă nu l-ai văzut încă).

Brațele caracatițelor au propria lor minte


Două treimi din neuronii caracatiței se află în brațele sale, nu în cap. Drept urmare, unele dintre brațe pot descoperi cum să deschidă o moluscă, în timp ce restul animalului este ocupat cu altceva, cum ar fi explorarea unei peșteri în căutarea unor bunătăți comestibile. Tentaculele caracatiței pot chiar să reacționeze după ce au fost complet separate de un animal mort. Într-un experiment, brațele amputate s-au mișcat și s-au încolăcit atunci când cercetătorii le-au atins.

Cerneala dăunează fizic dușmanilor caracatiței

Această cerneală conține un compus numit tirosinază, care, la oameni, ajută la controlul producției de melanină, pigmentul natural. Însă, atunci când este pulverizată în ochii unui prădător, tirosinaza cauzează iritații. De asemenea, distorsionează simțurile de miros și gust ale creaturilor.

Caracatițele au sânge albastru


Pentru a supraviețui în adâncurile oceanului, sângele caracatițelor este alimentat de o proteină care conține cupru, numită hemocianină. În timp ce sângele nostru, bogat în fier, devine roșu când întâlnește oxigenul, cuprul din sângele caracatiței îl face să apară albastru. Hemocianina transportă oxigenul mai eficient în mediile extreme în care trăiesc caracatițele. Pe fundul oceanului, temperaturile apei sunt foarte scăzute, iar oxigenul nu prea e prezent. Din păcate, sângele caracatițelor le face, de asemenea, extrem de sensibile la schimbările de aciditate. Dacă pH-ul apei înconjurătoare scade prea mult, animalele nu pot circula suficient oxigen pentru a supraviețui. În consecință, cercetătorii sunt îngrijorați de ceea ce se va întâmpla cu caracatițele pe măsură ce schimbările climatice cresc aciditatea oceanului.

lucruri captivante despre caracatițe

Din păcate, după împerechere, ”jocul” se termină pentru caracatițe…


Împerecherea și calitatea de părinți sunt evenimente de scurtă durată pentru caracatițe, care mor la scurt timp după acestea. Specia practică fertilizarea externă. Un mascul își introduce spermatoforele direct în cavitatea mantalei femelei, folosindu-și hectocotilul, un braț special și mai lung. După aceea, „brațul sexual” al masculului se desprinde, iar animalul moare. Cât despre femele, acestea pot depune până la 400.000 de ouă, pe care le păzesc și le îngrijesc obsesiv.

Pentru a-și prioritiza datoriile materne, femelele încetează să mănânce. Până când ouăle lor eclozează, femelele sunt fie pe moarte, fie deja moarte. Glandele lor optice produc rapid substanțe chimice autodistructive, care provoacă o schimbare rapidă a metabolismului colesterolului și, în final, le ucide. Se știe că unele caracatițe pe cale să devină mame, care trăiesc în captivitate, își grăbesc intenționat moartea prin mutilare.

Citește și: 6 lucruri fascinante despre Marea Migrație

Știai că

… unele caracatițe prezintă niște umflături similare cu negii? Două caracatițe din genul GraneledoneG. pacifica și G. verrucosa — au umflături pe pielea mantalei lor rozalii. Se pare că aceste proeminențe pot fi folosite pentru a face distincția între cele două specii, care până atunci erau greu de diferențiat. O echipă de cercetători care a raportat în iunie 2017, în revista Marine Biology Research, distribuția negilor pe ambele specii, identificând două variabile care au fost consistente între indivizii din aceeași specie: distanța dintre negi și vârful mantalei și maniera în care umflăturile de pe piele se extind pe brațele creaturilor.

… potrivit World Animal Foundation, caracatițele au un simț tactil excelent? Ventuzele lor au receptori care le permit să „guste” ceea ce ating.

… nu există o dimensiune standard pentru caracatițe? Acestea sunt de mărimi diferite. Caracatița comună (Octopus vulgaris) măsoară între 30,5 și 91,4 centimetri lungime și cântărește între 3 și 10 kilograme, iar caracatița uriașă de Pacific (Enteroctopus dofleini) este cea mai mare. De obicei, acestea cresc până la 5 metri lungime și cântăresc aproximativ 50 de kilograme, dar una a fost înregistrată având 272 de kilograme și măsurând 9,1 metri, conform National Geographic. Caracatița cea mai mica este Octopus wolfi. Are o lungime de sub 2,5 centimetri și cântărește mai puțin de un gram.

… pot să își schimbe culoarea pentru a se camufla și a se potrivi cu mediul înconjurător? Caracatițele pot deveni albastre, gri, roz, maronii sau verzi. Conform World Animal Foundation, caracatița mimetică poate să își flexeze corpul pentru a semăna cu animale mai periculoase, precum anguilele și peștele-leu.

… Cirroctopus hochbergi, o specie de caracatiță găsită în apropiere de Noua Zeelandă, este în pericol de extincție? Din păcate, habitatul său a fost deteriorat de pescuitul cu plase.

Referințe:

Smithsonian Magazine

LiveScience

Ți-a plăcut ce ai citit? Spune-le și prietenilor!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *