
Delickcious – un NOU brand Kormotech – a ajuns și în România
Bucurie mare pentru cățeii și pisicile din România, căci acum au parte de un nou răsfăț culinar de la Kormotech, și anume Delickcious.
Vorbim despre un brand superpremium, creat de compania globală cu rădăcini ucrainene Kormotech, care se numără printre primii 50 mari producători de petfood din lume. Gama Delickcious include atât mese complete, echilibrate nutriţional, cât şi delicatese pentru momente speciale – băuturi, supe, gustări cremoase şi deserturi.

Datorită varietăţii de gusturi, forme şi texturi, poți găsi opţiunea ideală pentru câinele sau pisica ta. Băuturile pentru pisici Delickcious contribuie la menţinerea unui nivel optim de hidratare – un aspect esenţial, mai ales în cazul pisicilor adulte, care tind să consume mai puţină apă decât necesarul zilnic. Supele, îmbogăţite cu zinc, fier şi vitamina D3, susţin sănătatea şi prelungesc viaţa activă a animalului, în timp ce gustările cremoase tip stick şi deserturile cu uleiuri benefice oferă o experienţă gustativă excepţională.
„Delickcious este limbajul iubirii faţă de pisici şi câini,” – mărturisește Oksana Taras, Senior Brand Executive Delickcious. „Ne dorim să aducem mai multă varietate şi bucurie în viaţa animalelor. Delickcious nu este doar hrană, ci este un prilej de fericire împărtăşită de animal omului său”.

Potrivit datelor statistice, 71% dintre cei care au animale de companie le consideră membri ai familiei. În România unii mai grijulii au plasat prietenul patruped chiar pe locul al patrulea în lista celor mai apropiaţi, după partener, copii şi părinţi – uneori chiar înaintea fraţilor sau surorilor. Chiar şi după ce preţurile la hrana pentru animale au crescut cu peste 19%, posesorii de animale de companie din România nu au redus cheltuielile pentru acestea. Acest lucru formează o legătură profundă între oameni şi animalele lor, oamenii dorind să-și răsfețe și mai mult companionii blănoși, ca expresie a grijii şi iubirii faţă de aceştia.
Această tendinţă stimulează creşterea cererii pentru delicii pentru pisici şi câini, întrucât răsfățul prin hrană de calitate este una dintre cele mai accesibile modalităţi prin care oamenii îşi pot exprima dragostea şi recunoştinţa faţă de animalele lor de companie. Tendinţa se reflectă şi în estimările de piaţă: valoarea globală a pieţei deliciilor pentru animale a fost estimată la 8,14 miliarde USD în 2023, urmând să crească, în medie, cu 5,3% anual (CAGR), şi să atingă 14,5 miliarde USD până în 2032. În România, piaţa totală de petfood (inclusiv gustările) este estimată să ajungă la 265,3 milioane USD în 2025, cu o rată medie de creştere anuală (CAGR) de 4,72% între 2025 şi 2030.

Delickcious şi-a făcut debutul european la expoziţia INTERZOO 2024 din Germania. Produsele sunt deja disponibile în România, Ucraina, Lituania şi Polonia. În România, acestea pot fi achiziţionate din pet shop-uri sau online prin platforma Emag. Reţeaua de distribuţie este în continuă extindere, iar Kormotech are printre planurile apropiate extinderea pe pieţele altor ţări.
„Nu ne propunem să schimbăm hrana de bază a pisicilor şi câinilor, ci să o completăm cu o experienţă de gust deosebită,” declară Oksana Taras, Senior Brand Executive la Delickcious. „Aşa cum noi ne oferim o plăcere culinară după o zi obositoare, la fel dorim ca fiecare posesor de animale de companie să-şi poată răsfăţa prietenul patruped cu un deliciu gustos şi de calitate.”

*comunicat de presă și imagini oferite de Kormotech